Reghecampf, înaintea meciului cu Schalke 04: Dacă nu vom câștiga, nu vom mai avea nicio șansă să ne calificăm în primăvara europeană

Reghecampf, înaintea meciului cu Schalke 04: Dacă nu vom câștiga, nu vom mai avea nicio șansă să ne calificăm în primăvara europeană
Publicat: 25/11/2013, 17:44
Actualizat: 25/11/2013, 17:50

Antrenorul echipei Steaua, Laurențiu Reghecampf, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în cazul în care gruparea „roș-albastră” nu va câștiga partida cu Schalke 04, din etapa a cincea a Ligii Campionilor, atunci formația sa nu va mai avea nicio șansă de calificare în primăvara europeană.

„Un meci important pentru noi. De fapt, pentru noi mâine seară va fi probabil ultima șansă. Dacă nu vom câștiga, sută la sută nu vom mai avea nicio șansă să ne calificăm în primăvara europeană. Este o șansă pentru noi să încercăm să mai ajungem în primăvara europeană. Nu se poate decât dacă vom câștiga cele trei puncte. Este important să intre pe teren, să joace și e foarte important să câștige primul lor meci în Liga Campionilor”, a spus Reghecampf.

Laurențiu Reghecampf a afirmat că Steaua va încerca să practice un joc mai ofensiv decât în partida tur, însă va trebui să acorde o atenție deosebită jucătorilor Boateng, Draxler și Farfan. „Compartimentul unde noi trebuie să fim foarte atenți e cel ofensiv, cu Draxler, Boateng, Farfan și probabil Meyer. Consider că sunt jucători foarte periculoși, care dacă vor avea spații, ne vor pune probleme. Se poate spune că trebuie să abordăm meciul mult mai ofensiv, dar în același timp trebuie să fim atenți când pierdem mingea. Vom aborda meciul în așa fel încât să câștigăm cele trei puncte puse în joc. Cred că trebuie să jucăm la fel cum am făcut-o la Basel, să fim agresivi, primii la minge și doar atunci vom avea o șansă să câștigăm meciul de mâine seară. Sper să marcăm cu un gol mai mult decât adversarul nostru”, a completat Reghecampf.

Tehnicianul stelist nu este surprins că portarul Timo Hildebrand nu a fost oprit în lot pentru meciul de marți din cauza gafelor din ultimele partide. „Hildebrand a fost lăsat acasă pentru că a greșit grav. Probabil că trece printr-o perioadă mai nefastă, dar nici nu e problema noastră. Cu siguranță Schalke va veni să câștige. Sper să avem șansa și să câștigăm cele trei puncte puse în joc”, a menționat .

Pentru Laurențiu Reghecampf, partida cu Schalke este mai puțin importantă decât cele din Liga I și Cupa României. „Dacă nu vom câștiga, nu va fi niciun fel de tragedie. Pentru noi, în momentul de față cel mai important lucru este să reușim să ne câștigăm meciurile de campionat. Urmează o perioadă foarte grea, meciurile cu Petrolul, cele cu Oțelul și Astra. Consider că am pierdut două puncte la Târgu Jiu, dar am jucat cu o echipă foarte bună. Faptul că suntem pe locul doi, dar cu două meciuri mai puțin jucate și cel direct cu ei, eu consider că suntem pe drumul cel bun. Nu am pierdut niciun meci anul acesta și ne-am calificat și în grupele Ligii Campionilor. Steaua o să încerce să câștige tot ce e de câștigat în acest sezon și mă refer la campionat și Cupa României”, a adăugat Reghecampf.

În partida cu Schalke, Laurențiu Reghecampf nu se va putea baza pe serviciile jucătorilor Lucian Filip, Mihai Pintilii și Leandro Tatu. „Avem anumite probleme de lot, nu vor putea juca Filip, Pintilii, Pîrvulescu și Tatu. Paul Pîrvulescu a răcit, trebuie să ia antibiotice până mâine. Tatu are probleme la genunchi, am încercat să-l recuperăm dar mai are nevoie de timp”, a subliniat Reghecampf.

Laurențiu Reghecampf s-a declarat mulțumit de revenirea mijlocașului Gabriel Iancu în echipa Stelei. „Gabriel Iancu a înțeles ce i-am transmis. A intrat bine, dar a avut parte și de câteva greșeli pe faza de construcție, unde el trebuie să fie mai atent. Este un jucător tânăr, care a trebuit să primească o lecție din partea patronului, să înțeleagă ce înseamnă Steaua, ce înseamnă să faci performanță, ce înseamnă să fii jucător la echipa națională, să respecți aceste lucruri și în momentul de față cred că e pe drumul cel bun. Normal că are poftă de jocuri, pentru că nu a mai jucat de mult timp. Ar fi fost o problemă dacă vedeam altceva”, a mai spus Reghecampf.

Întrebat dacă este normal să plece într-o vacanță în Statele Unite ale Americii, în condițiile în care jucătorii Stelei s-au pregătit cu preparatorul fizic timp de trei zile, Reghecampf a răspuns: „După meciul de la Basel a trebuit să le dăm jucătorilor patru zile libere, iar primul antrenament pe care l-am avut fiind luni după amiază, deci jucătorii s-au antrenat doar trei zile fără mine. Având în vedere că echipa noastră a avut trei săptămâni liber, am considerat că am și eu dreptul să plec trei zile într-un concediu. Nu cred că am jignit pe nimeni și nu cred că am deranjat pe absolut nimeni. Sunt lucruri normale, eu lucrez într-un colectiv cu oameni care știu foarte bine ce am de făcut. La noi există o ierarhie foarte bine definită și nu îmi fac niciun fel de probleme când nu sunt într-o zi la antrenament. Am cerut voie conducerii și mi s-a permis acest lucru”.

Laurențiu Reghecampf s-a arătat deranjat de declarațiile președintelui clubului Astra Giurgiu, Dinu Gheorghe, care a afirmat că fundașul echipei Pandurii Târgu Jiu, Hristou Paraskevas a fost „blat” în partida de sâmbătă seară. „Consider că nu e normal ca un președinte de club de la o contracandidată să aibă emisiune după meciul nostru de la Târgu Jiu. Asta i-am spus și lui Vali Argăseală. Am văzut că dânsul are emisiuni numai în momentul în care Steaua are meci. Nu cred că este normal, nu cred că ar trebui să ne jucăm cu cuvintele așa cum a făcut-o dânsul, nu cred că este corect și nu cred că ăsta e drumul care să ducă pe Astra spre câștigarea unui campionat. Astra este o echipă cu care ne batem să câștigăm titlul. Îi respectăm, îi urmărim și ne dorim ca și ei să ne răspundă cu aceeași monedă și nu cu asemenea mizerii. Îl respect foarte mult pe Dinu Gheorghe și cred că a fost neinspirat când a spus asemenea lucruri. Ne vom întâlni în câteva săptămâni, îmi doresc să ne respectăm, să ne dăm mâna și cel care este mai bun să câștige până în etapa a 34-a. Cred că este cel mai bun lucru decât să ne jignim zilnic pe la televizor. Nu cred că acesta este drumul spre performanță”, a afirmat Reghecampf.

Partida Steaua – Schalke 04, contând pentru etapa a cincea a Grupei E a Ligii Campionilor, se va disputa, marți, de la ora 21.45, pe Arena Națională.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Un iaht plin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. Sunt 30 de persoane dispărute,...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Karmen Minune, în brațele unui alt bărbat. Cum s-a afișat
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Adele se retrage din muzică. Ce capitol nou urmează pentru cântăreață
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Cum depășim singurătatea în era mediului online?